DIRECTIA DE ASISTENTA SOCIALA A MUNICIPIULUI GALATI


Centrul de zi pentru copii cu dizabilităţi

Proiecte implementate :
  • Proiect finantat prin Programul PHARE 2001 - Coeziune Economică şi Socială, Schema de Investiţii în servicii sociale, valoare proiect 219 450 Euro. Proiectul Agenția de Servicii Sociale Comunitare Alternativa a fost derulat în perioada 30.11.2003 - 31.05.2005. Proiectul, a vizat în primul rând noi servicii sociale pentru comunitatea locală defavorizată, constând în: servicii tip centru de zi pentru vârstnici singuri, în dificultate (socializare, recreere, terapie ocupațională, etc.), și servicii specifice centrelor de zi pentru copii cu dizabilități. Proiectul a asigurat odată cu dezvoltarea categoriilor de servicii sociale și reabilitarea unei aripi a corpului de clădire al Băii Comunale Galați, clădire aflată în stare de degradare. Prin HCL 304/14.04.2005, s-a aprobat continuitatea proiectului Phare prin Agenția de Servicii Sociale Comunitare Alternativa, care s-a constituit ca unitate de asistentă socială în subordinea Centrului Multifunctional de Servicii Sociale Galați. Responsabili elaborare/management proiect: Stamate Doina - Director Economic, Palade Viorica - Director Directia Administratie Publică Locală, Filoti Mihaela - Director Centru, Dafinoiu Daniela- Sef Centru, Suciu Mioara.
  • Prin intermediul unei finantari nerambursabile obtinute in cadrul Programului Operațional Regional, Axa prioritară 3, DMI 3.2. (valoare proiect 3.407.644.43 lei), s-au extins și modernizat serviciile oferite de Agenția de Servicii Sociale Comunitare “Alternativa”, prin înființarea Centrului Multifuncţional de Recuperare KIDS Galaţi în imobilul din strada Constructorilor, nr. 29, inaugurat in anul 2014. Centrul asigură servicii sociale și servicii socio – medicale destinate copiilor cu deficiențe neuro–psiho-motorii din municipiul Galați. Proiectul duce la creşterea şanselor la recuperare/reabilitare pentru copiii cu vârsta cuprinsă între o lună și 18 ani cu deficienţe neuro – psiho – motorii (cu diferite dizabilităţi grave: pareze, paralizii, spasticitate musculară, hemiplegii, întârziere mintală asociată cu grave deficienţe de vorbire, autism) şi venituri reduse. Responsabili elaborare/management proiect: Palade Viorica- Director Directia Administratie Publică Locală, Macovei Ecaterina, Alupoae Mihaela, Sindile Elisabeta, Strambeanu Liliana.
  • Finantat prin intermediul Programului Operațional Regional, Axa prioritară 3, DMI 3.2., este in derulare proiectul Centrul de zi pentru copii cu autism din municipiul Galați. Valoarea proiectului este de 2.599.263,41 lei. Proiectul își propune extinderea serviciilor Agentiei Alternativa destinate copiilor cu dizabilitati prin înființarea centrului de zi pentru copii diagnosticați cu deficiențe din spectrul autismului. Centrul de zi coii cu autism se va dezvolta în cadrul Centrului KIDS, va avea in dotare săli de kinetoterapie, un cabinet terapie de grup copii, o sală consiliere psihologică, un cabinet terapie prin joc, un cabinet terapie grupuri de suport părinți, un cabinet de consiliere parentală, un cabinet de stimulare senzorială, două săli de terapie individuală şi va deservi un număr de 40 de copii diagnosticați cu deficiențe din spectrul autismului. Responsabili elaborare/management proiect: Palade Viorica - Director Directia de Asistenta Sociala si Servicii Publice, Macovei Ecaterina, Alupoaie Mihaela, Pavlenco Violeta – Sef Serviciu, Bunea Silvia.

Centru de zi pentru copii cu dizabilități infiintat prin proiectul PHARE a vizat acordarea de servicii specifice centrelor de zi pentru copii cu handicap locomotor și neuropsihic mediu sau cu dizabilități temporare. Serviciile centrului de zi copii au permis educația preșcolară, pregătirea pentru o eventuală integrare socială, a copiilor neînscriși în nici o instituție de învățământ, paralel cu aplicarea tratamentului de recuperare, ce a permis dezvoltarea potențialului, reducerea limitelor dizabilității și mai ales eliminarea tendințelor de izolare socială, ameliorarea calității vieții și creșterea încrederii în propriile abilități.

Servicii asigurate:
  • consiliere sociala
  • consiliere psihologica
  • consiliere juridica
  • logopedie
  • ergoterapie
  • kinetoterapie si masaj
Activităţi derulate : consiliere copii si parinti, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă; activitati pentru refacerea ori readaptarea capacităţilor fizice ori intelectuale prin serviciile de recuperare specifice serviciilor de kinetoterapie si masaj (in special a celor cu autism, sindrom Langdon–Down, întârzieri în dezvoltarea psihomotorie, diplegii, tetrapareze, parapareze, hemipareze, deficienţe fizice, etc.); corectarea deficientelor si tulburarilor de vorbire prin logopedie; activitati specifice ergoterapiei - meloterapie, terapie prin joc, activitati recreative (serbari, aniversari, excursii, vizite,etc).

Procedura de acces la serviciile centrului:

Criterii de selectie a beneficiarilor :

Pot obtine calitatea de asistat al centrului, in limita locurilor disponibile si a resurselor financiare alocate de ordonatorul principal de credite, beneficiarii copii care indeplinesc urmatoarele conditii:

  • Beneficiarii copii cu dizabilitati si varsta intre 3-14 ani
  • Venitul/membru de familie sub salariul minim brut pe tara
  • Domiciliul stabil in municipiul Galati
Documente necesare accesului in centru

  • cerere inregistrata la Agentia Alternativa
  • copie după actul de identitate (al parintilor )
  • copie după certificatul de nastere al copilului;
  • exudat faringian
  • examen coproparazitologic
  • Aviz epidemiologic (eliberat de catre medicul de familie)
  • Alte acte medicale
  • adeverinta de venit eliberate de catre angajator sau adeverinte de venit eliberate de administratia finaciara Galati ca nu incasati venituri impozabile
Documente consultative Date de contact:
  • Adresa: Galati, Str. Basarabiei, nr 26
  • Telefon/Fax: 0236/479425
  • Email: agentia_galati@yahoo.com

Statistici

Vizitatori astazi: 0
Total vizitatori: 2

Ip: 3.139.97.157

Date contact
  • Adresa: str. Fraternitatii, nr. 1, Galați, Romania
  • Telefon: +40 0236/307729
  • Registratura, Relații cu Publicul: +40 0236/307740
  • Resurse Umane si Salarizare : +40 0236/307786
  • Indemnizatie si Alocatie de stat : +40 0236/307796
  • Fax: +40 0236/307799
  • Email: registratura_das@primariagalati.ro
© 2014. Primăria Municipiului Galaţi